(Vineri, 4 iulie 2008)
-(ora 9:38). Am definit vidul ca fiind acel mediu în care raportul dintre curbură şi torsiune este constant. Ar însemna că în vid nu se conservă impulsul. Aşa o fi. Vidul trebuie să fie o noţiune contradictorie, pentru că nu există vid.
(Sâmbătă, 5 iulie 2008)
-(8:14). Am încercat o definiţie a câmpului gravitaţional şi am postat-o în propriul meu Wiki. Am mai postat definiţiile vidului, punctului material şi a realităţii.
-(9:24). Oare ce este câmpul? O fi el vreun flux de particule?
-(10:03). Evident, în Fizica elicoidală, tot spaţiul este umplut cu puncte care merg cu viteza luminii. Dacă aceste puncte merg în linie dreaptă, spaţiul poate fi considerat vid, ordinul vidului fiind dat de torsiunea dreptelor din acel vid. În general, ele merg pe o elice.
-(10:07). Probabil, prezenţa unui câmp gravitaţional într-un anumit spaţiu modifică torsiunea dreptelor din acel spaţiu. Dat fiind că dreptele permit existenţa unei torsiuni, avem posibilitatea să facem distincţie între spaţiile geometrice.
-(10:11). Trebuie să folosesc limbajul bazat pe curbură şi torsiune. Trebuie să definesc în aşa fel câmpul gravitaţional şi cel electromagnetic încât definiţia să conţină numai curbura şi torsiunea, singurele noţiuni a căror rigurozitate este asigurată prin relaţii matematice (formulele lui Frenet).
(Duminică, 6 iulie 2008)
-(15:11). Temperatura. Este ceva cu temperatura. Ce element al naturii poate avea temperatură?
-(17:23). N-am clarificat suficient de bine care parametru al traiectoriilor dintr-un gaz poate fi făcut responsabil pentru temperatura gazului. O fi curbura, o fi torsiunea, or fi ambele? De fapt, ambele reprezintă torsiunea de ordin superior, după cum am stabilit în formula
.
-(19:25). Atunci ar trebui să vorbim şi de temperatură de ordinul n, nu doar de curbură sau torsiune de ordine superioare. Un corp cald are mai multă energie decât acelaşi corp rece. Deci un corp cald este mai greu decât cel rece. Mai avem şi dilatarea unui corp a cărui temperatură se modifică.
-(19:47). Ce se schimbă într-o nebuloasă care se încălzeşte? Prin ce diferă o nebuloasă caldă de una rece, ambele având acelaşi număr de particule, iar particulele lor componente având aceeaşi masă de repaus? Cred că diferenţa este în energia potenţială mai mare a nebuloasei mai calde.
-(19:51). Ştim că un corp mai cald decât altul emite o radiaţie diferită. Legea lui Planck ne spune că un corp mai cald emite mai intens la frecvenţe înalte decât joase. Asta ar putea însemna că într-un corp mai cald apar mai multe corpuri care emit la frecvenţe mai mari.
-(20:04). Dacă raportul de un anumit ordin n este constant, atunci raportul de ordin superior n+1 este nul. Deci şi curbura de ordin superior este nulă. Asta înseamnă că deplasarea se face pe o dreaptă de ordin superior (echivalentă cu o elice de ordin n). Este o observaţie importantă aici, pentru că am vorbit pentru prima dată de legătura dintre o dreaptă şi o elice.
-(20:17). Un corp care merge rectiliniu, dar în acelaşi timp se şi roteşte în jurul dreptei de mişcare poate fi considerat că se deplasează pe o dreaptă de un anumit ordin (ordinul depinde de masa corpului).
-(20:21). Oare ce legătură există între o asemenea mişcare (în care corpul se deplasează rectiliniu şi în acelaşi timp se şi roteşte în jurul dreptei de mişcare) şi mişcarea în care rotaţia corpului nu are loc chiar în jurul dreptei de mişcare? Am impresia că această a doua mişcare nu este rectilinie pentru că ar implica un raport variabil între curbură şi torsiune. De aceea, cred că este suficient acum să studiez doar corpurile care au viteza de rotaţie coliniară cu viteza liniară.
-(20:32). Corpurile care se deplasează cu viteza de rotaţie coliniară cu viteza liniară pot fi considerate simultan:
corpuri care se deplasează pe o dreaptă de ordinul n (ordinul fiind dat de masa corpului);
corpuri care se deplasează pe o elice de ordinul n-1 (ordinul n fiind dat de masa corpului).
-(20:41). De fapt, ideea de mai sus este o idee geometrică, nu una cinematică. Mai precis, relaţia dintre o dreaptă de ordinul n şi o elice de ordinul n-1 nu este condiţionată de mişcarea corpului, ci este independentă de această mişcare. Chiar cred că putem defini într-o asemenea manieră noţiunile de dreaptă şi elice, încât deosebirea dintre ele să nu conste decât în ordinul care le diferenţiază. Cu alte cuvinte, dreapta de ordinul n este acelaşi lucru cu elicea de ordinul n-1! Este foarte importantă această constatare!
(Luni, 7 iulie 2008)
-(21:14). Ziceam că ordinul elicei pe care se deplasează un corp (un sistem) depinde de masa acestuia. Ar trebui să stabilesc o dată pentru totdeauna relaţia dintre ordin şi masă. Aş putea să fac asta emiţând mai multe ipoteze şi alegând-o pe cea mai plauzibilă. Ştim sigur că masa creşte cu ordinul. Mai ştim că şi viteza unghiulară creşte cu ordinul. Am putea admite atunci că masa este proporţională cu viteza unghiulară. Observaţi că rezultatul este identic cu cel obţinut în mecanica cuantică. Asta înseamnă că între valoarea masei şi valoarea vitezei unghiulare pot pune aceeaşi constantă de proporţionalitate şi anume tocmai constanta lui Planck raportată la 
.-(21:54). Dar viteza unghiulară de ordinul n este dată de relaţiile 
-(22:01). Pentru a putea determina relaţia dintre viteza de ordinul n şi viteza luminii (care este viteza de ordinul 1), pornim de la relaţia cunoscută 
-(22:27). Viteza unghiulară de ordinul n+1 a triedrului Frenet este dată de formula 
(Marţi, 8 iulie 2008)
-(21:50). Cel mai relevant ar fi să scriu aceşti parametri în funcţie de cele mai uşor de stabilit elemente ale traiectoriei: curbura şi torsiunea.
(Miercuri, 9 iulie 2008)
-(1:08). Având în vedere că torsiunea este de forma 
(Joi, 10 iulie 2008)
-(16:57). Mai ştim că 
-(17:10). Acum avem de stabilit o relaţie între viteza de ordinul unu (deci, viteza luminii în vid) şi viteza de ordinul n. Pornim de la relaţia 
-(17:45). Dacă ordinul traiectoriei determină viteza pe traiectorie, atunci nu cumva şi reciproc, viteza pe traiectorie determină ordinul? Nu se poate altfel. Dacă viteza ar determina ordinul, atunci modificarea vitezei ar presupune modificarea ordinului. Accelerarea ar presupune micşorarea ordinului, iar decelerarea ar presupune mărirea ordinului.
(Vineri, 11 iulie 2008)
-(20:03). Aşadar, se pare că un corp care se deplasează pe o dreaptă de ordinul n trebuie să aibă viteza rectilinie 
-(20:53). Trebuie să găsesc o metodă de a stabili viteza liniară, unghiulară şi masa în funcţie de ordin şi reciproc, să determin ordinul când cunosc unul dintre aceşti parametri. Şi totuşi, există corpuri de aceeaşi masă care au viteze liniare diferite şi corpuri care au aceeaşi viteză liniară şi mase diferite. Ce putem înţelege de aici? Asta înseamnă că raportul iniţial nu este acelaşi pentru toate corpurile.
-(21:29). Deci, pentru că raportul iniţial (raportul de ordinul 1) nu este acelaşi pentru toate corpurile, acestea au viteze diferite la mase egale. Mai rezultă că putem modifica şi raportul iniţial al unui corp, nu doar ordinul său. Se naşte atunci posibilitatea de a modifica raportul fără modificarea ordinului şi reciproc. Dacă menţinem viteza liniară constantă şi modificăm viteza de rotaţie, se modifică raportul (şi masa). Dacă păstrăm viteza unghiulară constantă şi modificăm viteza liniară, atunci modificăm şi valoarea lui lambda, fără să modificăm masa.
(Duminică, 13 iulie 2008)
-(17:38). În ce măsură este echivalent un corp care merge pe o elice cu acelaşi corp mergând pe axa acelei elice? Deci, în ce măsură este echivalentă mişcarea pe o elice cu mişcarea pe axa acelei elice? Un corp care merge pe elice are impulsul variabil, pe când corpul care ar merge pe axa elicei, poate merge cu impuls constant.
-(17:44). Consider că atomul de hidrogen este o pereche formată dintr-un corp greu care se mişcă aproape de axa elicei de ordinul 1 (protonul) şi un corp uşor care se mişcă departe de axa elicei (electronul). Segmentul care uneşte protonul cu electronul poate fi perpendicular pe axa elicei (caz în care electronul nu este încărcat electric) şi poate face un unghi cuantificat cu axa elicei, caz în care atomul apare ca fiind excitat.
-(18:36). Se pare că atomul excitat este în aceeaşi situaţie ca şi nebuloasa care se contractă. Atunci, revenirea din starea excitată ar putea fi pusă pe seama gravitaţiei. Sau, mai bine zis, am putea spune că gravitaţia are ca efect înlăturarea excitaţiei atomului de hidrogen.
-(18:38). Bun, să vedem cum decurge revenirea din excitaţie a atomului de hidrogen. Tendinţa atomului este micşorarea energiei sale potenţiale. Energia potenţială a atomului provine din variaţia direcţiei impulsului şi momentului cinetic al corpurilor sale componente. Prin urmare, atomul tinde să stabilizeze direcţia impulsului total şi a momentului cinetic total.
-(18:42). Dacă segmentul care uneşte protonul cu electronul este perpendicular pe axa elicei, atunci momentul cinetic total şi impulsul este constant, deci atomul este „liniştit”. Însă, dacă acest segment face un anumit unghi cu axa elicei, atunci atomul este excitat pentru că momentul său cinetic nu mai are direcţia constantă.
-(18:45). Se pare, deci, că revenirea din excitaţie (deci radiaţia) se face datorită momentului cinetic de direcţie variabilă. Deci şi nebuloasa radiază pentru că direcţia momentului său cinetic este variabilă. Mai mult, se pare că gravitaţia tinde să „liniştească” atomul (şi nebuloasa). Deci, gravitaţia „veghează” la respectarea legilor de conservare.
(Luni, 14 iulie 2008)
-(20:33). Am o nedumerire legată de atomul de hidrogen. Spuneam că sarcina electrică depinde de semnul torsiunii. Păi dacă-i aşa şi dacă protonul se roteşte în acelaşi sens pe elice ca şi electronul înseamnă că are aceeaşi torsiune ca şi electronul? Păi stai aşa! Ziceam că electronul are cea mai mică torsiune şi ştim că protonul este mai greu decât electronul. Deci protonul nu are acelaşi ordin ca şi electronul, ci are un ordin superior cu o unitate. Mai ştim că la creşterea ordinului cu o unitate se schimbă semnul torsiunii pentru că se schimbă semnul unui versor al triedrului Frenet. Atunci, se pare că pe undeva pe aici se învârte rezolvarea acestei mici dileme.
(20:53). Cel mai corect ar fi să deduc faptul că atomul de hidrogen este format dintr-un proton şi un electron. Sau să definesc atomul de hidrogen ca fiind acel atom care rezultă a fi cel mai simplu în teorie. Deci, ar fi foarte important să definesc noţiuni esenţiale în Fizica elicoidală, noţiuni precum aceea de „atom”. Chiar, cum ar trebui să definesc atomul în Fizica elicoidală? Atomul trebuie să fie în primul rând un sistem de corpuri. Un singur corp (rigid) nu poate constitui un atom. În al doilea rând, atomul trebuie să fie un sistem de corpuri cu ordine foarte mici. În acest context, atomul de hidrogen ar trebui să fie alcătuit din corpuri de ordin 1 şi 2. Corpurile de ordin 1 şi 2 se mişcă foarte rapid. Deci şi atomii din molecula de hidrogen trebuie să se mişte foarte rapid. Această mişcare rapidă nu se poate face decât prin rotaţia atomilor de hidrogen în jurul axei moleculei.
-(21:02). Se pune şi problema stabilităţii atomilor. Se pare că atomii de hidrogen nu pot apărea izolaţi decât în medii foarte ostile care îi separă de restul atomilor.
(Marţi, 15 iulie 2008)
-(14:11). Cum aş putea folosi calculatorul în cercetare? Cum aş putea să nu mai fiu nevoit să pun aceleaşi întrebări pe care le-am mai pus o dată? Ce program ar trebui să folosesc? Aş vrea să obţin concluzii logice cu un program, dar pentru asta ar trebui să ştiu să contruiesc baza de date.
(Vineri, 18 iulie 2008)
-(10:04). De ce nu cad stelele? Superbă întrebarea lui Newton! Am impresia că Fizica elicoidală poate da răspunsul. Se pare că stelele nu cad pentru că au acelaşi ordin Frenet. Aha, deci vrei să spui că gravitaţia se manifestă numai între corpuri cu ordin Frenet diferit? Hmmmm... Ar fi o idee! Vedeţi cum mă chinui de unul singur? Vedeţi? N-aveţi de gând să mă ajutaţi odată?
(Sâmbătă, 26 iulie 2008)
-(18:21). Probabil, un corp lăsat liber într-un câmp de ordinul n se mişcă pe o elice cu viteza unghiulară constantă, dar cu viteza liniară din ce în ce mai mare şi cu lambda din ce în ce mai mic Parcă spuneam, totuşi, pe undeva că viteza liniară depinde de ordin. Atunci, această presupunere, cum că într-un câmp de ordin constant, viteza liniară nu este constantă, ar veni în contradicţie cu faptul că viteza liniară depinde de ordin. Cum rezolv problema?
-(18:27). Trebuie să-mi reamintesc cum depinde viteza liniară de ordin.
